Opera Națională București (ONB), instituție de cultură finanțată din banii contribuabililor, se pregătește să direcționeze peste 110.000 de euro din bugetul de stat către o firmă privată. Motivul oficial, expus în anunțul de participare simplificat SCN1178905 publicat pe 19 august 2026, este achiziția de „servicii integrate privind identitatea vizuală și comunicarea în mediul digital”. Această manevră financiară conturează o rețetă clasică de scurgere a banului public sub patronajul lui Daniel Jinga, având în vedere o realitate instituțională absurdă: Opera Națională are deja în structura sa organizatorică o Direcție de Marketing și Comunicare, formată din angajați plătiți lunar exact pentru a gestiona vizibilitatea instituției.
Sub actualul management, asistăm la o practică frecvent întâlnită în administrația publică mioritică, prin care atribuțiile din fișa postului pentru personalul intern sunt transformate în contracte bănoase, livrate în sistemul electronic de achiziții publice. Valoarea estimată de 550.000 de lei fără TVA este justificată pe hârtie prin sintagme pompoase, menționându-se „implementarea unui sistem integrat de comunicare digitală” și „valorificarea unitară a conținutului artistic”. În realitate, codificarea CPV principală trădează natura banală a achiziției, limitată la servicii de proiectare de site-uri web. Suma alocată este astronomică pentru o instituție care ar trebui să dețină deja pârghiile interne pentru a-și gestiona propriul brand.
Paradoxul acestei fraude morale și financiare este expus chiar în documentația de atribuire (DF1278481). Obiectivul Specific 4 al contractului menționează negru pe alb „asigurarea administrării autonome a sistemului integrat de comunicare digitală de către autoritatea contractantă”. Cu alte cuvinte, managementul plătește 100.000 de euro unei entități private pentru ca, în final, tot angajații din subordinea lui Jinga să folosească instrumentele respective, confirmând practic dubla finanțare a aceleiași activități: odată prin statul de plată al angajaților de la Marketing și a doua oară prin facturile emise de viitorul prestator.
Detaliile procedurale adaugă suspiciuni majore privind „dedicația” din spatele achiziției. Fereastra extrem de scurtă de depunere a ofertelor avantajează direct operatorii economici care ar fi putut avea acces în avans la caietul de sarcini.
Anunțul a fost urcat în SEAP la mijlocul lunii august, într-o perioadă moartă din punct de vedere administrativ, marcată de concedii. Termenul limită pentru primirea ofertelor a fost fixat pentru 4 septembrie 2026, ora 15:00. Solicitarea unui set stufos de documente în doar câteva zile lucrătoare, de la formulare DUAE, caziere judiciare pentru toți reprezentanții legali, până la certificate constatatoare și dovezi ale capacității de exercitare profesională, acționează ca un filtru perfect pentru a limita concurența reală și a descuraja firmele neagreate.
Această speță reprezintă un studiu de caz flagrant pentru modul în care bugetele instituțiilor culturale pot fi secătuite sub masca modernizării digitale. Când Daniel Jinga aprobă externalizarea identității vizuale pe o jumătate de milion de lei, deși semnează lunar statele de plată pentru proprii specialiști în marketing, granița dintre incompetență administrativă și prejudicierea intenționată a bugetului ONB dispare complet. Rămâne de văzut care va fi firma de casă ce va bifa această procedură rapidă de la începutul lunii septembrie și cum vor justifica organismele de control această risipă din banii publici.
