Corupția de la Registrul Auto Român atinge cote nebănuite de când instituția a intrat pe mâna Alinei Niță, a domnului Radian Tufă și a domnului Bogdan Mîndrescu din postura de șef al Consiliului de Administrație al RAR. Cei trei sunt implicați în deturnări de fonduri și acțiuni ce se pot încadra la grup infracțional organizat. Conductele de bani negri duc către Partidul Social Democrat, Mîndrescu fiind mâna dreaptă a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Un alt personaj care îi oferă protecție lui Bogdan Mîndrescu este președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrecu de la PNL.
Registrul Auto Român filiala Constanța a avut un contract de închiriere cu Primăria Constanța, pentru care se achita suma de 6500 de euro. Odată cu venirea în funcție a primarului Vergil Chițac de la PNL, acesta a adus la cunoștință reprezentanților RAR de la București că mai pot funcționa în locația respectivă până în anul 2023.
Registrul Auto Român condus de Alina Niță a cerut rezilierea contractului înainte de termen cu Primăria Constanța. Apoi, Alina Niță a cerut un teren pentru construcția unui nou sediu RAR, iar Primăria Constanța a oferit un teren cu o chirie lunară de aproximativ 7000 de euro. Între timp, fostul șef al Consiliului de Administrație al Registrului Auto Român, Coiciu Dumitru, a intervenit pe lângă Alina Niță, pentru a anula înțelegerea cu Primăria Constanța.
Coiciu Dumitru președinte al Consiliului de Administrație al Registrului Auto Român – declarație de avere
Coiciu Dumitru a indicat domnei Niță un fost servici auto ca spațiu pentru noul sediu al Registrului Auto Român reprezentanța Constanța. În urma înțelegerii dintre cei doi a avut loc o creștere spectaculoasă a prețului plătit ca chirie pentru sediul RAR Constanța. De la 7000 de euro cât era înțelegerea cu Primăria Constanța cea cu dl. Coiciu a crescut la frumoasa sumă de 10500 de euro lunar. În urma acestei înțelegeri păguboase Registrul Auto Român a fost păgubit cu suma de 4.000 de euro lunar.
Mai mult, doamna Alina Niță a decis să investească suma de 77.731 euro în fostul service auto oferit de Dumitru Coiciu, pentru a putea deveni funcțional conform standardelor RAR.
Reprezentanța Registrului Auto Român (RAR) Constanța a început să-și mute sediul din Constanța. Echipe de muncitori demontau începând cu data de nouă septembrie, clădirea în care instituția a funcționat în ultimii ani.
Reprezentanța RAR Constanța funcționează în noul sediu oferit de dl. Coiciu situat în comuna Agigea, începând cu data de 19 septembrie, după ce în ultimii circa 7 ani a fost mutat din zona industrială lângă un cartier de către primarul de atunci al Constanței, Decebal Făgădău.
„Viitorul amplasament închiriat va dispune de o clădire și un teren care corespund specificului activităților pe care le desfășurăm, prezentând spațiu extins pentru zona de servicii și de staționare a vehiculelor, posibilitatea de decongestionare a traficului în zonele adiacente reprezentanței și acces facil pentru toate categoriile de vehicule”, transmite biroul de presă al Registrului Auto Român.
Noul sediu este localizat în comuna Agigea, cu acces direct din DN 38 Agigea-Negru Vodă (strada Dimitrie Paciurea, nr. 64), iar mutarea a fost necesară, având în vedere proiectul Primăriei Municipiului Constanța pentru amenajarea unui parc pe terenul pe care este amplasată în prezent reprezentanța județeană a Registrului Auto Român.
În spatele acestui grup infracțional organizat stă chiar președintele PSD, Marcel Ciolacu
Contractul de 77.731 euro oferit cu dedicație de Alina Niță companiei RIVIERA INSTALL SRL deținută de Vlădărău Ecaterina și Vlădărău Raul Florian, acesta din urmă fiind omul de legătură cu președintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu. Odată cu venirea PSD la putere cifra de afaceri a companiei Riviera INSTALL SRL a explodat la peste 2,5 milioane de euro.
Numele domnului Vlădărău Raul Florian este strâns legat de contracte de achiziție frauduloase cu mai multe primării și instituții ale statului român. Domnul Vlădărău a avut afaceri suspectate ca fiind acte de corupție cu primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, apropiatul liderului PSD Marcel Ciolacu.
Presa buzoiană a dezvălui despre contractele lui Vlădărău cu compania TRANSBUS Buzău. Mega-escrocheria autobuzelor penale de la Buzău a fost pusă la cale de firma internațională Womy Equipment Supply B.V. din Zevenbergen, Olanda – patronată de Vlădărău Raul Florian. Țeparii lui Ciolacu acționează în țări precum Cuba, Georgia, Nigeria, Ghana, Rep. Moldova și evident România. Vlădărău Raul Florian a delapidat prin contracte dubioase fondurile Băncii Europene de Reziliență și Dezvoltare precum și cele naționale.
Numele lui Vlădărău Raul Florian mai apare și într-o anchetă a Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj.
La finele lunii ianuarie a acestui an compania Transloc din Târgu Jiu a oferit un contract pentru 8 autobuze second-hand, iar valoarea estimată a acestora a fost de 400.000 de lei. Pe 11 martie a.c., contractul a fost atribuit societății Womy Equipment Supply România SRL, subsidiara din București a firmei cu același nume din Olanda.
Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii GorjOnline, autobuzele au norma de poluare minim EURO 3, an de fabricație începând cu 2002, diesel, rulaj maxim 800.000 km, iar numărul minim de locuri 85, din care minim 27 pe scaune.
Practic, până se va moderniza transportul public, târgujienii vor circula în hârburi cu o vechime de 20 de ani.
SRL-ul din România este înființat pe 30 septembrie 2021, adică cu doar șapte luni în urmă de la momentul câștigării contractului și îl are ca administrator pe Raul Florian Vlădărău omul lui Marcel Ciolacu, care apare în morișca de firme și interese economice alături de doi cetățeni olandezi.
Va urma!