Am ajuns să trăim într-o realitate pe care nici măcar scenariștii filmelor cu mafioți nu ar fi putut-o imagina. Privim adesea cu groază spre Italia anilor ’70-’80, o epocă sângeroasă în care Cosa Nostra și Camorra dictau legea străzii. Dar chiar și în acele vremuri întunecate, statul italian avea judecători curajoși precum Falcone sau Borsellino, care luptau din interior împotriva caracatiței. În România de astăzi, situația este mult mai tragică și mai insidioasă: mafia nu luptă cu statul, mafia este statul. Bine ați venit în Securistan!
Asistăm neputincioși la colapsul total al statului de drept, transformat într-o simplă pantomimă judiciară menită să protejeze interesele unei elite corupte. Nu mai vorbim despre derapaje izolate sau despre excepții nefericite. Vorbim despre o capturare sistemică, de sus până jos, a celor mai importante instituții menite să împartă dreptatea.
O caracatiță instituțională
Uitați-vă la arhitectura puterii judecătorești: a devenit un simplu instrument de spălare a păcatelor pentru gulerele albe. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) – teoretic, forul suprem al adevărului juridic – pare a fi ajuns în mâinile mafiei. Curtea de Apel București, o instanță cheie unde se decid cele mai grele dosare de corupție, este în mâinile mafiei.
Cine ar trebui să vegheze la integritatea judecătorilor? Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenței justiției. Realitatea? Și CSM-ul este în mâinile mafiei, acționând mai degrabă ca un sindicat de apărare a magistraților compromiși decât ca un organism de reglementare. Iar brațul său armat, Inspecția Judiciară, a fost transformată într-o bâtă folosită exclusiv pentru a-i executa pe puținii magistrați care încă mai îndrăznesc să își facă meseria cu onoare. Totul este sub control. Totul este în mâinile aceluiași cartel.
Peste tot securitate, nicăieri dreptate
România s-a transformat într-un stat hibrid halucinant: un Securistan modern. Aparatul de forță și de influență din umbră este omniprezent. Avem structuri de securitate supradimensionate, bugete colosale pentru servicii, o rețea invizibilă de influență care penetrează fiecare decizie majoră din instanțe. Și totuși, cu toată această „securitate” sufocantă, dreptatea lipsește cu desăvârșire pentru cetățeanul de rând.
Mesajul transmis de sistem este clar și devastator: în România se face dreptate doar pentru borfași. Dacă ești un cetățean onest care își caută dreptatea în instanță, ești strivit de birocrație, de termene amânate la nesfârșit și de nepăsare. Dar dacă ești un politician corupt, un interlop cu conexiuni sus-puse sau un evazionist de top, sistemul se pune în mișcare pentru tine. Faptele se prescriu, dovezile dispar, sentințele se îmblânzesc, iar achitările curg pe bandă rulantă.
Nu mai avem o justiție oarbă, ci una care trage cu ochiul la contul bancar și la legitimația de partid a inculpatului. Până când această structură mafiotă care a acaparat justiția nu va fi destructurată din temelii, România rămâne un stat eșuat, o colonie a propriilor corupți, unde legea este doar un instrument de opresiune pentru săraci și o portiță de scăpare pentru privilegiați.
